Pietrele Albe


Departari mai limpezi sau mai incetosate, munti albastri de la orizont, creste semete si ascutite ce par ca ascund o tara a fagaduintei in spatele lor, toate acestea ne cheama, parca ne soptesc descantece vechi prin vocea vantului, ne toarna apoi apa vie in picioare si ne fac sa pornim spre ele fara sa mai privim inapoi, fara regrete, doar cu gandul izbanzii de a pune din nou piciorul pe varfuri, de a respira din nou acelasi aer cu padurea.

De ce toponimia locala s-a oprit tocmai in acest pisc cu aceasta denumire atat de comuna, nu stim. Cand toata partea aceasta a muntilor este acoperita de calcar alb, faramitat, ascuns prin desisuri sau iesind semet prin poieni, nu putem decat sa ne intrebam de ce Pietrele Albe au fost numite sa fie tocmai acolo unde sunt. Dar asta nu ne impiedica sa recunoastem ca denumirea li se potriveste din plin.

Pietrele Albe, varf important ca inaltime al Muntilor Mehedinti (1335m), apare destul de vag conturat, privit dinspre rasarit. In fata unui observator apare o culme prelunga, aproape orizontala, ce sfarseste in stanga (sud) cu cleanturile aspre din zona Costeagu. Uneori toponimia se refera la intreaga culme (lunga de peste 3 km) cu numele de Pietrele Albe. Piscul propriu zis este in partea dreapta (nordica) iar padurea il imbraca pana sus pe versantul estic, mai bland.

Potecile sunt destul de putine in aceasta zona si majoritatea sunt nemarcate. Cu toate acestea, am reusit sa identificam trei cai de a ajunge pe varf, fiecare bucurandu-se de peisaje tipice pentru aceasta grupa montana: stancarii de calcar, salase, tufisuri dese, salbaticie in toata puterea cuvantului.

Un prim traseu este de fapt un segment al crestei principale a Muntilor Mehedinti si porneste din Poiana Tesnei, urca pe Costeagu Mic, pe Costeagu Mare si parcurge, relativ pe cumpana apelor, culmea de-a lungul, prin padure pentru a ajunge pe varf. Este un traseu foarte interesant, foarte salbatic, care pune probleme de efort (urcusul din Poiana Tesnei pe Costeagu) si de orientare (intre Costeagu si Pietrele Albe “poteca” este inselatoare iar tendinta de a ocoli stancariile si desisurile de padure ne poate indeparta de creasta).

Un al doilea traseu propus este deosebit de pitoresc dar foarte lung si presupune parcurgerea de-a lungul a Poienilor Cernei (“Crovurile”), incepand cu Poiana Beletina si terminand cu Plostinioarele, de unde urcam scurt si abrupt pe varf in circa 40 de minute.

Ultima varianta (care este descrisa in detaliu in continuare) porneste din Valea Cosustei si urca prin poieni, direct spre culme, unde ajunge in dreptul Crovului Medved.

Izverna. 6 km din drumul ce leaga Ponoarele de Balta. Senzatia pe care o avem strabatand lunca larga a Cosustei este ca ne indreptam spre o fundatura. Muntii se ridica in fata noastra, inalti, priporosi, impenetrabili. Groapa lui Iorgovan ne priveste ca gura imensa a unui balaur geologic. Trene de grohotis se scurg pe buzele sale. Pare un vis ca dincolo de acest zid de cetate se ascund poieni asa pasnice si primitoare ca Beletina, Plostinoarele sau Medvedul.

Niciun indicator nu ne indruma spre Giurgiani, asa ca exista tentatia ca odata ajunsi in sat sa mergem inainte, pana la gura pesterii Izverna. Nu ne va parea rau sa privim paraul subteran la iesirea sa la lumina. Traseul nostru insa urmeaza in prima portiune valea Cosustei asa ca revenim in centru, la intersectie (vom vedea aici scoala si primaria), unde cotim dreapta - daca venim de la pestera - sau stanga - daca venim dinspre Ponoarele. Vom urma de fapt drumul asfaltat, destul de ingust care merge pe vale circa 2 km.

Imediat dupa ce trecem un pod, se va sfarsi si asfaltul iar in dreapta, porneste poteca marcata cu cruce rosie ce duce in Crovul Mare si mai departe, in Valea Cernei. Intrarea in traseu este slab marcata (o sageata alb cu rosu pe un stalp). Ne continuam drumul pe vale inca 2 km, spre Giurgiani pana in locul numit “La Trei Ape” si pe care il vom recunoaste prin tripla confluenta de aici. Cosustea primeste doi afluenti, unul pe dreapta, mai maricel si un paraias pe care l-am gasit aproape secat, pe stanga.

Pe piciorul de munte ce se formeaza intre acesta din urma si Cosustea, urca un drum de tractor, deschis recent, ce intra dupa 100m in padure. Reperul nostru: 2 nuci scunzi, plantati recent de o parte si de alta a acestui drum. Pe aici incepem si noi sa urcam, destul de abrupt, chiar pe muchie, cand pe drum, cand pe potecile ce il insotesc. Drumul ramane dupa circa 10-15 minute in stanga, coborand catre un salas de vara iar noi ne continuam drumul pe poteca, un urcus ceva mai domol.

Iesim din padure pe un mic platou, pe care poteca il strabate de-a lungul. Nu pare foarte clara portiunea urmatoare a traseului: in stanga si in dreapta se lasa versanti destul de abrupti iar in fata noastra se ridica o magura impadurita, salbaticita.

Poteca ne este insa calauza fidela si odata ajunsa la poalele dealului din fata se avanta printre copaci si tufe, in urcus modest si cu unele serpentine, pe un sector de drum acoperit cu grohotisuri albe, sfaramate, intr-un decor atat de caracteristic acestei zone. Ne indreptam in linii mari spre dreapta (adica nord-vest). Pasim aici cand pe pietricele marunte, albe, cand pe siroiri de bolovani de calcar gri, zgrunturos, cand pe lespezi slefuite de ape. Peisajul se deschide in cateva locuri spre valea Cosustei, atat in amonte cat si in aval. Nu strica insa sa privim cu atentie si la picioare intrucat terenul arata exact ca habitatul viperei, descris in lucrarile stiintifice.

Reintram in padure pentru scurt timp, intr-un sector de urcus ceva mai solicitant, depasim oarecum pe la obarsie ogasul unei vai inguste si abrupte ce se lasa in dreapta si iesim apoi intr-o vaioaga cu iarba marunta, marginita de copaci si strajuita ici-colo de stanci de calcar. Timp parcurs: 1h. Diferenta de nivel: cca 300m.

Urcam pe firul acestei vaioage, oprindu-ne doar la tufele de fragi, extrem de atragatoare in aceasta perioada a anului. In fata noastra, pe culme, se zaresc cativa copaci izolati. Regasim poteca, bine conturata, care urca in stanga si ne scoate in apropierea unui alt conac. Putem face un mic popas aici, la umbra ciresilor si avand in fata o perspectiva destul de larga asupra Vaii Cosustei si asupra Podisului Mehedinti. In imediata apropiere (cumva in firul vaioagei pe care am urcat si cam la aceeasi altitudine cu conacul) este si un izvor. Este bine sa ne aprovizionam aici cu apa pentru ca pana in Crovul Medved nu vom mai gasi alta sursa.

Din acest loc orientarea este ceva mai relativa. Ideea este sa ne mentinem pe muchia de deal pe care am ajuns, lucru pe care il putem face urcand direct si avand ca reper doua stanci ca niste sfincsi pitici, ce se zaresc mai sus si care ne imbie parca sa trecem printre ele. De notat ca poteca o ia usor inspre dreapta, ocolind muchia si parand ca pierde altitudine.

Ajunsi ceva mai sus, traversam cateva palcuri de ferigi si zone de grohotis. Zarile s-au deschis mult catre depresiunea gorjeana, catre podis dar si mai aproape, catre munti. Culmea Brazilor – usor de identificat dupa abruptul continuu care o insoteste – urca spre zona inalta a Broscanului. De-a lungul ei se vede poteca ce urca in Crovul Mare si care trece si pe la niste stane. De partea cealalta, spre sud-est, se zaresc culmile impadurite dintre Prejna, obarsiile Cosustei si zona Ciolanu. Putem zari si destinatia noastra de azi – Pietrele Albe, o ingramadire de stanci de calcar ce se ridica cu putin deasupra padurii ce acopera in mod uniform versantul rasaritean al crestei principale.

Urmam, relativ orizontal, ceea ce pare a fi o poteca si care se strecoara printre copaci ciudat contorsionati (foarte asemanatori cu cei de la marginea estica a Beletinei). De cateva ori poate ni se va parea ca ne ratacim, insa atat timp cat nu pierdem altitudine, va fi bine. Iesim la un moment dat inspre sud, deasupra vaii unui afluent al Cosustei. Jos, in fundul vaii este o stana. Din acest loc se vede mult mai bine saua in care trebuie sa urcam si care desparte Pietrele Albe de portiunea de creasta ce duce in Broscan.

Depasim zona accidentata de stancarii si iesim pe o fata inclinata a muntelui, inierbata. Avem in stanga, sus, varful Pietrele Albe si in fata o ravena sapata de ape pe care o vom ocoli. In dreapta se zaresc niste pereti de calcar, regulati ca niste ziduri de sprijin si care ne vor insoti in portiunea pana in culme, unde ajungem dupa circa 2h 30 minute de la plecare, la o altitudine de aproximativ 1150m.

Suntem in culmea principala a Muntilor Mehedinti si in fata noastra se deschide privelistea odihnitoare a Crovului Medved. Dincolo de el se zareste culmea Muntilor Cernei, vizibila in acest punct doar de la Arjana la Vlascu. Pe aici ar trebui sa treaca si marcajul banda rosie, mentionat pe unele harti dar inexistent in teren. Suntem intr-o rascruce de poteci turistice: la dreapta se merge spre varful Broscan (1308m) si mai departe in Beletina, la stanga vom urca spre Pietrele Albe iar drept in fata se coboara in 10 minute in Crovul Medved.

Primul sector de urcus spre varful nostru de azi este printre stancarii si lapiezuri sapate adanc, ce ne solicita simtul echilibrului. Traversam insa si tapsane cu iarba moale sau ne strecuram printre palcuri de copacei. Un marcaj forestier, portocaliu (doua linii paralele) ne insoteste din loc in loc. Peisajul se deschide din ce in ce mai larg spre nord, spre Varful lui Stan, spre Broscan si spre Culmea Brazilor dar si spre rasarit, spre zona joasa a dealurilor oltene. Vom intra insa in padure, o padure destul de tanara si foarte deasa in unele locuri, care ne va pune serioase probleme de orientare si inaintare. Puncte de reper foarte clare nu sunt, important este sa castigam mereu altitudine si sa pastram directia sud sau sud-vest. Vom iesi cel mai probabil chiar sub varf, la nord de el. De aici ne apare ca o cocoasa de calcar, abrupta spre crovuri. Pe la buza acestor abrupturi vom atinge imediat (dupa circa 50 de minute din sa) piscul cel mai inalt al acestei culmi a Pietrelor Albe.

Desi este un varf cu o altitudine modesta, ofera o belvedere foarte larga catre zonele invecinate. Desi pentru cei care cunosc zona, descrierea acestei privelisti poate parea plictisitoare iar pentru care nu o cunosc, poate parea neclara, iata ceea ce se poate observa de pe varf:

Inspre nord, privirea aluneca de-a lungul crovurilor (asupra carora avem autentice imagini aeriene) strajuite de geanturi aspre si se opreste pe Varful lui Stan, impadurit pana aproape de varf si care nu lasa sa se vada nimic din abrupturile ruinate care il marginesc inspre miazanoapte.

Spre lumea de balada a Cernei, vedem peretii parca de nepatruns ai Prisacinei si zeci de salase si case, imprastiate pe intregul versant de dincolo de vale. Drumeaguri duc de la o gospodarie la alta; mici tarlale in care credem ca sunt cultivati cartofi, livezi de pruni si meri, iata care sunt elementele ce compun aceste comunitati, izolate prin munti: Prisacina, Bedina, Inalat, Tatu.

Chiar la picioarele noastre avem insula de soare a Poienii Plostina, un petec de iarba in mijlocul unei paduri.

Peste Valea Cernei, perspectiva este larga si porneste din zona poienii Cicilovete, urca pe Biliana si Arjana, trece peste Prislop si Cusmita, traverseaza trapezul Vlascului si se pierde inspre departarile cand senine, cand innorate ale Dobrii si apoi ale Godeanului. Fasii de zapada mai inveselesc cromatica destul de monotona a golului alpin. In ceturi albastrii distingem Piatra Iorgovanului si peste ea, zona inalta a Retezatului Central.

Inspre sud, peste culmea impadurita ce porneste chiar din varf, zarim, parca la doi pasi, motul dublu al Inalatului Mare si la stanga lui, ceva mai departe, Coltul Pietrii.

Zarile se intind inspre rasarit pe zeci de kilometri, catre campie. Vedem culmi peste culmi, dealuri si paduri, ce se pierd in pacle pana departe, spre culoarele largi ale Motrului si Jiului. Vedem sate, acoperisuri ce sclipesc in soare, de-a lungul vailor sau pe sprancene de dealuri, antene si cosuri de termocentrale, la distante considerabile daca le masuram pe harta. Orasele apar ca niste aglomerari de acoperisuri: Turnu Severin, Motru, Targu Jiu.

Tolaniti in iarba, cu binoclul la ochi, parca nu vrem sa parasim lumea aceasta a inaltimilor. Ziua este insa trecuta de jumatate asa ca pornim mai departe.

Am ales sa coboram din varf pe muchia ce separa Poiana Plostina de Plostinioara. Coborarea este destul de abrupta, ne solicita de cateva ori si mainile, nu doar picioarele. Traversam in partea finala si un sector de padurice deasa si iesim in circa 20 de minute din varf, in Plostinioare, unul dintre cele mai odihnitoare locuri pe care le-am gasit in acesti munti. Parca umbra fiecarui copac te ademeneste sa te asezi pe iarba, si sa tot stai…

Coboram mai departe, in Medved, in inca 20 de minute si poposim la fantana de aici, de langa stana, pentru a ne racori putin. Dulaii isi fac treaba cu prisosinta asa ca pana la interventia ciobanilor, pastram, cu respect, o oarece distanta. Coltii lui Neamtu si ai lui Lupu, precum si zgarzile lor de sarma ascutita au vazut pesemne, multi dusmani in aceste locuri.

Strabatem apoi de-a lungul Medvedul, pentru a urca apoi in saua din care am pornit mai devreme catre varf. Linistea si libertatea domina aceste locuri. Caii pasc in tihna, parca spre invidia noastra care trebuie sa parasim aceste locuri. Ceea ce a separat mereu lumea crovurilor de alte locuri prea umblate este ca nu pot fi admirate decat de cei care fac efortul de a ajunge pana aici. Nu pot fi privite de la distanta. Parca nu pot fi intelese nici din fotografii. Sunt astfel la adapost de tavalugul turistic ce se scurge de-a lungul drumurilor, ferite de aglomerari si de poluare. De aceea speram ca zvonurile ce ne-au ajuns la urechi, ca se vor amplasa in zona (in Beletina) centrale eoliene, sa fie o doar o vorba … in vant…

La intoarcere, am schimbat putin traseul si din saua mentionata am taiat cumva spre nord-est, peste niste pereti de calcar (pe care i-am mentionat si la urcus). Coboram apoi printre niste salase abandonate, cu urzici crescute pana la acoperis si ajungem pe malul unui paraias. Prin padure, in dreapta noastra, se zaresc ici colo pereti calcarosi si doline. Pare a fi o zona in care intrarile de pesteri nu ar trebui sa lipseasca, ne-a lipsit insa timpul necesar unei explorari.

De ceva vreme suntem pe o poteca ce coboara mereu si iesim pe coasta unui deal. De partea cealalta, in lumina inserarii, Culmea Brazilor apare in intreaga sa deschidere. Talangile oilor razbat pana la noi si ne fac (a cata oara?) sa ne oprim din nou, pentru a ne bucura de ceea ce vedem.

Potecuta ne va scoate la izvorul pe care il intalnisem la urcus. De aici, pana in valea Cosustei, mai facem circa 30 de minute. Timp de intoarcere din Medved: 2h.

Submeniuri



Galerie foto



Newsletter

Va puteti inscrie la newsletterul comun MuntiiMehedinti.ro si Camena.ro pentru a fi la curent cu ultimele programe si actiuni lansate.